Aur.....

   

       În apărarea aurului: sa facem judetul Muntii Apuseni


  De câţiva ani, ne paşte o sărăcire completă şi definitivă.
Nu-i de ajuns că din tot ce a fost funcţional în economia românească, nimic nu mai e românesc? Au venit să ne scormonească şi sub pământ? Nu mai putem ţine în ţară aurul minţii, lustruit cu învăţătură românească, de ce să dăm altora şi aurul-aur, ultima rezervă de siguranţă a poporului român?
       În jurul casetei cu zestrea dată de Dumnezeu acestui pământ, să facem un zid puternic de apărare!
   
      Aşa cum au intrat în istorie cu dârzenia în luptă, tăria dorului de libertate, semeţia de om al munţilor, moţii trebuie să rămână tot aşa de drepţi ca brazii şi puternici ca stejarii pădurii şi să nu permită smulgerea tezaurului din curtea lor, vânzându-se pentru o trecătoare şi înjositoare mită primită de la această haită de hiene, străină de pământul nostru. Să nu permitem ca cei de la FURT CORPORATION să plece încărcaţi cu bogăţiile munţilor noştri şi să ne lase în urma lor MOARTEA !
   

       Este inacceptabil, incredibil şi, mai ales, condamnabil să asistăm indiferenţi la acest jaf din pământul ţării, intrat în regimul unui spaţiu fără stăpâni, unei turme lipsite de apărare, unde lupii pot sfâşia, fără oprelişti, fiinţe fragile, neputincioase!
   
     După cum se ştie, acolo există bogăţii metalifere, unele unice, a căror valoare depăşeşte de mai multe ori pe cea a aurului şi argintului, bogăţii despre care contractanţii nu spun nimic public (vezi internet) În „subsolul” afacerii, la capitolul „secret”, este inserată o prevedere, din care rezultă că tot ce se va găsi în cursul exploatării, în afară de aur, se va regăsi în proprietatea RMGC. Deci oferite gratuit. Aşa se explică ţinerea în secret a documentelor.
Oamenii de la Roşia Montană, puţini câţi au mai rămas pe baricade, neîngenuncheaţi în faţa banilor, sunt revoltaţi că bogătaşilor români, apăruţi cu reclama în favoarea bandei FURT CORPORATION pe pagini întregi de ziar, pe ecranele televizoarelor, pe afişe, li s-a alăturat şi demnitatea bisericii ortodoxe a judeţului Alba, care ,,slujeşte pe Dumnezeu”, susţinând acţiunea de pradă a echipei de hoţi şi acceptând să construiască o altă biserică pe bani de Iudă, satisfăcând pofta piraţilor de a demola alte două mai mici care îi încurcă în calea lor pe râmători, biserici de care sătenii rămaşi sunt legaţi cu toată viaţa generaţiilor dinaintea lor.    

      În urma acestei acţiuni, Înaltpreasfinţia sa Andrei a fost acuzat că îndepărtează oamenii de biserică, unul dintre săteni declarându-i că, dacă va demola cele două biserici, din acea zi, el nu va mai intra într-o biserică ortodoxă. Este o adevărată sentinţă a enoriaşilor la adresa unei asemenea demnităţi! Martori oculari spun că oamenii s-au strâns în jurul maşinii şi au încecat să-l scoată din maşină. Este de neînţeles cum acest om şi-a schimbat regimul de propovăduitor al evlaviei şi, din funcţia de pravoslavnic, a devenit, pas cu pas, primar, prefect, conseier al tuturor în toate. Nimic nu se mişcă fără intervenţia domniei sale.

    Este cunoscut faptul că bătrânii bucureşteni, care asistau cu durere în suflet la demolarea bisericilor din ordinul lui Ceauşescu, şopteau între ei: ,,Ai să mori împuşcat!” In cazul intenţiei de demolare a bisericilor de la Roşia Montană, nu se fac preziceri,dar gestul sătenilor este suficient.
Am refuzat multă vreme să cred în cele scrise de Adrian Păunescu. L-am acuzat de părtinire:

    „De ce să mai venim la Alba, Doamne,
      Când e negustorit şi duhul Tău?”...
   ,,Şi nu-i Emilian la catedrală
    Uzurpatorii lui lucrează calmi”...                  (Rugăciune pentru 1 Decembrie);
 
    „Bolnav, persecutat şi chinuit
     Pe-un pat străin, dintr-un străin spital,
     Episcopul de Alba a murit,
     Gonit din Scaunul Episcopal”(Ierarh viteaz);

     „Episcopul de Alba poartă-n sine,
      definitiv, stigmatul vinovat,
      Că şi-a gonit din scaun protectorul”(Zadarnic la Alba)
      Şi s-a aşezat el în locul lui... (Fără comentarii)
 


             Dacă zestrea Apusenilor nu este apărată de autorităţile statului, din disperarea celor îngrijoraţi a izbucnit ideea: ,, să facem judeţul Munţii Apuseni” care să aibă prefect şi preşedinte de consiliu judeţean proprii, toţi primarii ,,cozi de topor” să fie îndepărtaţi, iar oamenii să-şi aleagă un reprezentant propriu al bisericii. În sprijinul lor, în virtutea autonomiei acţiunilor locale, poliţia moţească să nu mai permită pătrunderea în spaţiul Munţilor Apuseni a acestor veroşi afacerişti, abjecţi profitori de încrengătura duşmăniilor dintre români , în ultimii 20 de ani. Ba, mai mult, să fie aruncaţi peste hotar, cu sarsanalele cianurice cu tot, ca periculoşi infractori, atentatori la siguranţa de bunăstare a poporului român.
       


           Astăzi aurul se vinde cu preţ enorm, gram cu gram, iar noi dăm tone pe nimic.Este ridicol şi jenant să fim atât de proşti!
      Să ne păstrăm bogăţiile acolo în adânc şi va ajuta Dumnezeu românilor să beneficieze de ele prin inteligenţa şi tehnica românească, pe care generaţiile viitoare o vor crea. Divinitatea ni le-a dat. Suntem bogaţi. Dacă rămânem pasivi în faţa dezastrului care se pregăteşte şi înstrăinăm şi această rezervă care ne-a mai rămas înseamnă că în viitor ţara întreagă va cerşi ,,din poartă-n poartă”. Mare blestem se va abate asupra vânzătorilor care susţin acest act criminal!
     
      Ne simţim încă ocrotiţi de puterea înţelepciunii seniorilor Academiei Române, care apără cu demnitate şi tărie acest depozit de valori a cărui dimensiune încă n-o cunoaştem pe deplin. Deşi s-au înfruptat din el şi şi-au poleit palatele toate imperiile care ne-au călcat, acest spaţiu sfânt a pus deoparte şi pentru cei care l-au apărat şi l-au eliberat. Acum e al nostru. Cine crede că are dreptul şi împuternicirea poporului să deschidă porţile Apusenilor unor păgâni veniţi să le smulgă comoara, blestemat fie să moară în cianura cu care ne va fi plătit aurul! Acest blestem îl rosteşte natura din acest plai de rai al ţării, îl rostesc neclintiţii, dar şi dezrădăcinaţii din acest colţ al Ţării de Piatră, îl rostesc izvoarele în şopotul lor şi păsările pădurii care vor rămâne fără adăpost şi vor muri adăpându-se din apa otrăvită. Iar morţii, răscoliţi din odihna lor, să îi urmărescă, în convoi de umbre, cât mai au de trăit!


    Să ne opunem cu cea mai mare îndârjire şi să ne rugăm, în altarul nostru de acasă, să nu se ajungă la marele jaf preconizat!




     


       AURUL ESTE AL TUTUROR ROMÂNILOR!

 
      Aşa au grăit grupurile contestatarilor din multe localităţi ale ţării, care au spus un NU hotărât exploatării aurului de către haita de hoţie străină, cuibărită la Roşia Montană.


       Da, aurul nu este numai al moţilor, care se smiorcăie că mor de foame, fără a se gândi că după ei vin alte generaţii pe care le condamnă să lase în sălbăticie acest spaţiu al Munţilor Apuseni, spulberându-li-se orice speranţă de a mai putea trăi în aerul cianurat pe care această firmă diavolească îl va lăsa în urma ei, numai după câţiva ani.


        Deşi chiar şi Uniunea Europeană s-a pronunţat împotriva procedurii cu cianură (vezi internet, Tricolorul), printre acele localităţi contestatare din ţară, nu s-a numărat vreuna din judeţul Alba. Nu, pentru că primarii Munţilor noştri şi-au pus semnătura de acord, stând cu mâna întinsă după arginţii oferiţi de şarlatanismul firmei canadiene, în loc să mobilizeze populaţia pentru a opri sacrilegiul asupra tuturor bogăţiilor din acest înzestrat teritoriu al ţării.
     Politica românilor, care sfidează viitorul, dirijaţi de preceptul “după noi, potopul!”, trebuie oprită, pentru că ,,minerii îngrijoraţi”, lucrând acolo, vor muri curând şi vor atrage după ei, tot aşa de repede, şi moartea fiilor şi nepoţilor. Este inacceptabil, ba chiar condamnabil ca aceşti români să susţină, în nechibzuinţa şi lăcomia lor, crima pusă la cale de străinii inumani, cărora nu le pasă de ce vor lăsa în urma lor.
   
     ,,Viteazul” primar al localităţii, urcat fără jenă pe tribuna de propagandă a firmei jecmănitoare, ar trebui să facă demersuri, fie şi cu paşi mărunţi, pentru exploatarea acestor depozite de bogăţii, (vezi Aurel Sântimbreanu, Aurul şi argintul Roşiei Montane, Ed. Altip, Alba Iulia, 2009) cu fonduri, tehnică şi specialişti români, cu lucrători români şi în beneficiul românilor. Dacă exploatarea s-ar face cu chibzuinţă, minerii ar avea de lucru un timp îndelungat şi aurul ar rămâne al nostru.. S-au întrebat ce vor face după douăzeci de ani, când totul va fi secătuit? E mai ademenitor banul luat fără efort! Dar şi înjositor!
   

     Domnului inginer Aurel Sântimbreanu, care cunoaşte Roşia Montană în toate colţişoarele ei, i s-a propus să lucreze, contra unei sume consistente, ca specialist în serviciul acestei firme, dar dumnealui a refuzat, informându-i că e mulţumit cu ce are şi are tot ce-i trebuie şi nu e nevoie de mai mult. Aşa coloană vertebrală, DA, dar încovoiaţi ca primarii Apusenilor, NU! Îi ştim pe moţi precum brazii şi stejarii: semeţi, puternici, neaplecaţi. Cei de astăzi sunt altfel?


     E momentul să ne alăturăm şi noi, locuitorii judeţului, acestui protest contra smulgerii hoţeşti a aurului din pământul ţării. Altfel, banii primiţi de cei care s-au vândut vor curge printre degetele lor în lacrimi şi sânge! Pentru că, în schimbul aurului, vom primi doar moarte! Până când permitem străinilor să se instaleze stăpâni pe bogăţiile noastre şi noi să ne mulţumim cu firimituri?
       Articol conceput de Prof. Georgeta Ciobotă