4 februarie 2011

Traditie si mestesuguri populare

   
Mot confectionand ciubere. 


Din timpuri foarte indepartate, lemnul a fost constituit unul dintre materialele cele mai accesibile prelucrari unei ample si variate game de produse. El a fost incredintat pentru construirea adaposturilor umane semiingopate sau de suprafata, a mobilierului pentru locuinta, a uneltelor de munca, a obiectelor de uz gospodaresc, a instrumentelor muzicale, a obiectelor de cult( pristolnice, cruci, icoane etc.)


Din pacate, fiind usor perisabile, produsele din lemn n-au rezistat vicisitudinilor timpului. De aceea, in lipsa marturiilor materiale sunt greu de precizat cu exactitate nu numai momentul si locul genezei fiecarui tip de produse, in parte, calea evolutiei tehnicilor si a artei prelucrarii lemnului pana astazi, ci si formele concretizarii estetice permanente in valorificarea lemnului.


In pofida lipsei acestor dovezi materiale, se poate spune cu deplina certitudine ca poporul roman este creatorul unei stralucite civilizatii a lemnului, dezvoltata continuu si materializata inspirat in produse care unesc deopotriva functiile utilitare cu infatisarea artistica. De pilda, faptul ca daco-getii acordau mare importanta prelucrarii lemnului este probat de numeroasele unelte de tamplarie scoase la iveala de sapaturile arheologice: secure, barzi, tesle, cutitoare, dintuitoare, dalti (drpte si ovale), pile, ferastraie, icuri, ciocane, sfredele, rindele asemanatoare celor din zilele noastre, foarfeci de taietor. Tot informatiile arheologice pun bine in lumina faptul demn de subliniat ca populatia autohtona a continuat sa utilizeze neintrerupt uneltele amintite atat in vremea stapanirii romane cat si in secolele urmatoare parasirii oficiale a Daciei de catre armata si administratia romana.


In general, exista numeroase dovezi care arata ca traditia prelucrarii artistice a lemnului pe teritoriul tarii noastre isi are geneza inca in neolitic si ca, de atunci incoace, arta lemnului cioplit si-a continuat neintrerupt existenta, concretizandu-se in realizari care asigura originalitatea artei noastre populare, privita in ansamblu, in contextul artei popoarelor invecinat.


Printre altele, preocuparea certa a inaintasilor nostri de a valorifica estetic lemnul este probata de vechimea multimilenara a unor forme ornamentale pastrate pana astazi. Este vorba de nesfarsita varietate de forme geometrice divers asociate intr-un tot organic: cercuri, ovale, semicercuri, triunghiuri, patrate, dreptunghiuri, romburi, puncte, linii frante, spirale, etc., este vorba, apoi, de motivul "franghiei"; de motivul sarpelui; de ipostazele concretizarii pomului vietii; de motivele cosmice; de elemente ale simbolurilor solare.


De asemenea, cu toate diferentele zonale, arta prelucrarii lemnului prezinta, pe intreg teritoriul tarii, o singura omogenitate de conceptie, de ornamentica, ce vorbeste despre marea ei vechime, despre neintrerupta ei practicare. De buna seama ca raspandirea gneralizata a tipologiei motivelor ornamentale esentiale si conservarea timp de milenii a stravechiilor motive nu ar fi fost posibile decat in conditiile unei permanente umane pe aceste meleaguri.



 

Ciubacar din Scarisoara, Tara Topilor.

   

Coada (toporiste) de coasa sculptata din Posaga de sus, Muntele Mare, jud. Alba. Toporistele de coasa sunt confectionate din lemn de frasin sau fag , iar formele ornamentale sunt obtinute prin crestare. Tiocurile de coasa se confectionau din lemn de esenta moale (salcie, tei, plop), usor de sculptat, pe langa forma lor dreapta , dar mai ales tronconica, sunt inzestrate cu elemente, motive si compozitii ornamentale pe intreaga suprafata expusa vederii.





CARNETUL DE MOT NU MAI ARE NICI O VALOARE





In anii 1940 carnetul de mot era mandria locuitorilor din Muntii Apuseni. Pe atunci, motii faceau negustorie, vanzand cherestea dar si alte produse. De fapt ei faceau un "troc", dadeau cherestea ori ciubere in schimbul cerealelor. Atunci cand cineva ii verifica, motii prezentau Carnetul de Mot si erau respectati, ne spune Viorel Jurj, acum in varsta de 85 de ani din Albac.

Anii comunismului au sters insa multe din drepturile motilor, acestea revenind doar prin legea nr. 144 din data de 24 iulie 1997, pentru modificarea si complectarea legii nr. 33/1996 privind repunerea in unele drepturi economice a locuitorilor din muntii Apuseni.

La inceput motii din judetele Alba, Arad, Bihor, Cluj si Hunedoara, pentru a prelucra si valorifica prin comert ambulant produsele primeau de la primarii sau ocoale silvice cate 10 metri cubi material lemnos pe picior, dar nu mai mult de 15 metri cubi de familie.

Titularii carnetului de mot au putut valorifica produsele prelucrate din lemn in piete si oboare in orice localitate din tara, fiind scutiti de orice taxa. Potrivit legii, titularii carnetului de mot ar trebui sa beneficieze de reducere de 50% din costul biletului C.F.R. la clasa a-II-a, atunci cand fac dovada ca se deplaseaza in scopul valorificarii produselor.

Astazi, motul Viorel Jurj care a luptat in razboaie si a ajuns pana la Odesa spune ca acest carnet de mot nu mai este bun de nimic. "Inca ma simt un om in putere si as dori ca macar o data sau de doua ori pe an cand imi duc produsele in piata din Cluj ori Alba sa fiu scutit de taxa in piata ori de reducerea la transport nici nu mai vorbesc, mocanita noastra cu care circulam candva, astazi nu mai exista", spune batranul cu amaraciune in glas.

Astazi Carnetul de Mot sta degeaba in buzunar, este un act mai degraba simbolic, povesteste interlocutorul nostru. Chiar daca pana acum Primaria orasului Campeni a eliberat peste 200 de carnete de mot, solicitantii trebuin sa faca dovada ca au domiciliul stabil pe raza unei localitati din Apuseni, jumatate dintre beneficiari nu si le-au mai vizat.

Numarul solicitarilor de a fi eliberat un asemenea act s-a redus, pentru ca motii au inteles ca nu au ce mai face cu el, ca nu mai este luat in seama de nici o autoritate, ca materialul lemnos este aprobat in baza altor criterii mai putin ortodoxe, iar ei sunt taxati ca orice comerciant. Actul care candva asigura cat de cat un trai decent familiilor de moti, astazi si-a pierdut valabilitatea, chiar daca legea este inca in vigoare.



ORIGINEA CUVINTELOR DIN MESERIILOR POPULARE ROMANESTI
azi 12.martie.2011


In sprijinul sustinerii practicarii stravechi si neintrerupte a prelucrarii lemnului in zona de care ne ocupam, ca pretutindeni in tara, vin si denumirile latine sau formate pe teren romanesc din elemente latine ale actiunilor fundamentale pe care le intreprinde un meserias lemnar. Astfel, in general, fauritorii de produse de lemn: taie ( lemnul)(lat. taliere) ; il sparg ( lat spargere) sau il despica ( lat. despicare); il sacureaza "il cioplesc" (din secure) sau il usureaza (din usor din lat. levis), adica il cioplesc cu sacurea; il curmeaza sau il reteaza.

Prin cioplire, lemnul se indreapta ( din in+drept din lat. directus) iar, cand se cer suprafete curbe, el se aduce "se curbeaza" ( lat. adducere) prin incalzire. Mai apoi, lemnul se trage (la rindea, la cutitoare)(lat.tragere=trahere) , se strange in scaun ( in scaun)(lat. stringere), se curata cu broasca si se spala "se netezeste"( lat. expellavare) cu gealaul. Nuielele, din care se confectionau pana mai de curand cercuri de lemn, se crapau (lat. crepare), se spintecau (lat. expanticare), se calcau ( cu calcatoarea)(lat. calcare), se indoiau ( din in+doi din lat. dui, duae), li se facea crestez (din creasta, lat. crista), se inchiau (lat. inclavare), apoi se innodau (lat. innodare).

Pentru a reteza lemnul cu ferastraul, din cand in cand, acestuia i se da rost, se rosteste (rost din lat. rostrum), se imparte (lat. impartire), se deschide (lat discludere), se calca (lat. calcare), adica i se raresc dintii. De retinut ca termenul rost are sensul vechi de 'gura'.

Alte actiuni ale celor care prelucreaza lemnul sunt exprimate prin termeni formati pe teren romanesc din elemente vechi slave: a obada (din obada=v. sl. obedu), a daltui (din dalta; in trecerea de la substantiv la verb s-a pierdut finala vocalica si sufixul temei), a teslui (din tesla=v. sl. tesla+suf. -ui), a incleia ( din in+clei= v. sl. klej),a jimba (dintii ferestraului) ( din v. sl. zobu), adica a-i deschid intr-o parte si alta.

O singura actiune importanta intreprinsa de meseriasi are nume imprumutat direct din bulgara sau sarba: a ciopli (bg. coplja, sb. copljiti)

Sunt putine si denumirile formate pe teren romanesc din elemente straine: a scobi ( din scoaba-cuvant bulgar, sb. skoba),

a bardui "ciopli lemnul cu barda" (din barda+suf. -ui)

Prin intermediul limbii literareau patruns termenii: a fasona ( francez=faconner), a slefui (german=schleifen).

Cele mai simple tehnici de lucru aplicate la lemn sunt: incovoierea( incovoia din v. sl. kovati) si impletirea "unirea ramurilor sau a tulpinilor a diferite famili de olante sau a cojilor" (din in-+pleata din v. sl. pleti). Din timpuri indepartate, pentru practicarea impletirii s-au folosit materiale lemnoase subtiri: nuiele ( lat. novella). Tehnica impletirii nuielelor apare pe pamantul tarii noastre inca din neolitic; ea este atestata de unele amprente de obiecte impletite lasate in lut si descoperite in mai multe sapaturi arheologice.

Impletituri s-au efectuat si din papura ( lat. papura=papyrus), paie ( lat. palea), tei ( lat tilium=tilia), trestie ( v. sl. tristi).




MOTII SI TARA MOTILOR

Carele motilor pe Valea Ariesului
















      

Exista in Romania o sumedenie de "tari": Tara Crisurilor, Tara Chioarului, Tara Fagarasului, Tara Barsei, Tara Dornei, Tara Maramuresului, etc. Sintagma atesta peste timp o realitate istorica: din fata hoardelor pustiitoare de navalitori, populatia daco-romana din fosta provincie imperiala "se bejenea", se refugia in depresiunile intramontane, mai ferite, dar si mai usor de aparat. Treptat, in aceste locuri s-au organizat primele formatiuni

prestatale- cnezatele- ca apoi, in fata

expansiunii otomane si maghiare,

pericole presante si permanente, sa se uneasca, sub imperiul necesitatii, in formatiuni statale mai mari si mai puternice, dar numite tot cu stravechiul cuvant latin - "tara"(terra): Tara Moldovei, Tara Munteniei, Tara Ardealului- numite asa si in secolul al XVII-lea de marii nostrii cronicari.


In aceste "tari", un loc aparte, prin geografia si istoria ei, il ocupa tara Topilor. daca toate celelalte si-au luat nume de la munti si ape, Tara Topilor si-a luat numele de la porecla locuitprilor sai - motii - populatie care a inscris in istoria patriei noastre pagini impresionante prin tragism si demnitate umana.


avem toate motivele sa consideram Muntii Apuseni ca vatra in vatra romanismului, iar pe moti ca o populatie ce sta marturie a continuitatii noastre indarjite si neintrerupte, in spatiul nostru de etnogeneza, in ciuda vicisitudinilor si ale geografiei locurilor.

Casa stramoseasca din tara Motilor
  

Cea mai veche populatie atesta in aceasta zona este cea a agatarsilor. In legatura cu aceasta populatie s-au purtat numeroase discutii in istoriografia romaneasca, pe care nu le mai rezumam aici. Ii consideram, insa, ca stramosii autohtini ai motilor, care, in perioada romanitatii s-au amestecat cu colonistii dalmatini (baridusti, pirusti si sardeati) adusi de romani pentru a intensifica exploatarile aurifere.


In vremurile moderne populatia romaneasca din Muntii Apuseni este definita prin trei cuvinte:moti, topi si mocani. De retinut ca aceste denumiri se folosesc in publicistica, in istorie si in etnologie cu un sens restrans, cu un sens larg si cu altul....foarte larg. Sa le cercetam pe rand:

Casa mocaneasca
Casa veche din Mogos
Casa cu stupi primitivi


1. -Etnonimul mot, de la care deriva expresia sintagmatica Tara motilor, este utilizat cel mai des cu trei acceptiuni. In sens restrans, el denumeste populatia romaneasca traitoare in zona Ariesului superior (Raul Mare si Raul Mic). In sens larg ii numeste pe toti romanii din depresiunea intramontana a Apusenilor. Tocmai aceasta acopera sintagma Tara Motilor. In sens foarte larg, denumeste toata populatia traitoare in centrul Transilvaniei, deci in intra si extramontul Apusenilor.
Casa stramoseasca




















          Constiinta etnica retine, insa , termenul numai pentru 10 comune de pe Ariesul superior, care ei insisi se considera moti, fapt demonstrat si de unitatea de viata economica. Abrudenii ii numesc moti doar pe cei de la campeni in sus, dar pe sine nu se considera moti. Romanii de pe Ampoi si de pe Ariesul inferior ii considera moti pe romanii traitori in zona Abrudului si a Campeniului, dar pe sine nu se considera moti. La randul lor locuitorii de pe Ampoi si Ariesul inferior sunt numiti de cei de la "tara", adica de la campie, mocani si la fel ii considera si motii. Aceasta inseamna ca nu uzul popular a impus expresia de sens, ci uzul publicistic si cel stiintific.
Casa moteasca

 Uzul popular si l-a insusit pe cel stintific in epoca moderna, fenomenul subtilizand o tainica mandrie de apartenenta la o populatie cu un aport atat de extraordinar in istoria nationala. Deci astazi se vorbeste de motii zarandeni, de motii bihoreni, de motii someseni si ...toti sunt moti prin asociere, prin istoria comuna, prin viata economica similara, prin traditii comune, prin permanenta lor interferenta existentiala. Marii eroi ai istoriei transilvane ilustreaza si ei, cu viata si moartea lor, aceasta relitate: Horea e mot, Closca - abrudean, Crisan - zarandean si ... toti sunt moti. Avram Iancu, expresia absoluta a spiritului motesc al tuturor timpurilor, e mot, dar a invatat carte la Zlatna, a ratacit, trasnit de Apolo, prin Zarand si si-a gasit linistea eterna in pamantul Tebei. Targurile, nedeile campestre ( celebra fiind cea de pe muntele Gaina) miscarile social-istorice, carausia si ciubararitul, incuscririle, miscarile de populatie dinspre intramontan spre extramontan (mai frecvente) le-au forjat un suflet comun, o constiinta etnica comuna, obiceiuri comune si viata economica si indepedenta.
   Originile cuvantului mot (plural-moti) a suscitat numeroase discutii filologice. Unii cercetatori au apreciat ca etnonimul mot vine de la smocul de par de pe crestet care, prin traditie si-l lasau barbatii din zona abrudului cand se tundeau.  Dar o apreciere numai in raport de aceasta realitate poate fi o eroare, deoarece si romanii din Maramures si din Bucovina se "cevluiau prejur cap", cum spune Simon dascalul in "basna" ijdereniei cu care interpoleaza, fara minte, cronica lui Grigore Ureche. Ne asumam in indrazneala de a afirma ca termenul denominativ mot vine spre noi din stratul latin al limbii noastre si se confunda cu originiile noastre etnice.
Casa veche din lemn cu pridvor si acoperis de sindrila din jurul aniilor 1890-1900 din "Avram Iancu".
   In Dictionarul latin-roman, ed. a II-a, Bucuresti 1973, autorul Gheorghe Gutu consemneaza pentru termenul motus doua sensuri fundamentale, fiecare cu cateva variante.
Primul sens: 1/ a misca, a muta din loc; 
  2/ a pleca (" moveo ab urbe")
3/ a indeparta ("moveo de senatu")
Sensul al doilea: 1/a pune in miscare, a agita, a framanta/"movere urman"- a agita urna; "movere fluctus" a agita valurile, "movereservitea"- arazvrati pe sclavi
2/ a incepe
3/ a starni, a provoca,
4/ a misca sufleteste, a impresiona.
Semnul casei














Alt model de casa stramoseasca
    Retinem, deci pentru demonstratia noastra, sensul figurat al termenului motus: agitatie, pornire, tumult, razvratire, agitatie a multimii. Retinem si sintagma motus servorum-"rascoala a sclavilor". Prin urmare motue - motii (pl.) include in denominatia sa o realitate istorica semnificand (sclavi) rasculati. Presupunem ca in perioada romana, posibil spre sfarsitul stapanirii imperiale in Dacia, o mare rascoala a sclavilor de la exploatarile aurifere a ramas, prin amploarea si dramatismului ei, in memoria etnica a populatei locale.
    Scavii rasculati se vor fi refugiat pe Ariesul superior, unde ca odinioara gladiatorii lui Spartacus pe Vezuviu, aveau posibilitatea de a se apara in fata cohortei romane dislocate la Abrud. In istoria lor bimilenara spiritul de dreptate si libertate i-a determinat pe moti sa-si reafirme in multe randuri porecla de motus, moti- "rasculati". Iata, deci, cum o realitate istorica s-a putut transforma in porecla si in denominativ al unei populatii romanesti, care si-a transformat apoi renumele in renume.   







 Textul de mai sus spune:
    "A plecat motul la tara
     Cu doniti si cu ciobara
    Si cu tocuri de rasina
     Sa le deiei pe farina"


2.- Termenul "top", caruia unii cercetatori ii gasesc drept etimon dacicul tzopon, cuvant descoperit, cu acest fonetism, intr-o descriere a Ardealului realizata
de cronicarul bizantin Constantin Porfirogenitul. Cea mai tentanta asociere i-a determinat, insa, pe unii filologi sa-l apropie de verbul "a topai", care inseamna mers saltat sau joc sarit. Aluzia se refera la deprinderea de mers saltat a muntenilor, nevoiti sa urce si sa coboare dealuri. Numai ca tocmai a topai este rezultatul unui transfer al sensului originar.
Casa batraneasca din Ocolis
  Argumentul pentru aceasta idee ni-l ofera Ion Heliade Radulescu in celebra balada "Zburatorul", unde gasim termenul top cu sensul de "par impletit in coada"(sau coade), dupa traditia portului fetelor de la tara. Ideea este regasita in sensul originar al termenilor peiorativi toapa, toparlan, topalanca, cu care orasenii infatuati din Regat isi apostrofau slugile tarani, apoi, prin extensie de sens, si pe cei fara cultura si fara maniere. Aceasta fiind realitatea semantica, iata ca-i gasim corespodentul in sintagma medievala  din documentele austriece  - zopfiger walach, adica "valah cu chica". Zopfiger  are si semnificatia "ciuf", "mot". Deci iata ca termenii mot si top sunt sinonimi. Noi consideram ca sinonimia este doar aparenta. Ideea ca mot si top numeau la origine doua traditii diferite de a-si purta barbatii parul , ne-o intareste si istoricul portret al lui Horea, in care martirul de la Alba Iulia anului 1784 este infatisat cu parul impletit in coade. Deci topii stravechi sunt cei de pe Ariesul superior Raului Mare, iar motii- urmasii sclavilor rasculati, asezati tot acolo.
Casa mocaneasca
  3 - Cat priveste termenul mocan, mentionam ca si acesta a primit interpretari diferite, unele superficiale.
  Mocanii sunt preponderent oieri sau cel putin asta au fost la origini. Ei sunt locuitori de pe Valea Ampoiului si a Ariesului mijlociu. Termenul exprima tocmai aceasta realitate, fiind un derivat al substantivului "moaca". Iar moaca este maciulia batei ciobanesti, un soi de "buzdugan" rustic confectionat dintr-un lastar de arbore impreuna cu o parte ingrosata din radacina sau tulpina care apoi se rotunjeste si se netejeste cu briceagul ("brisca"). Bata cu moaca servea ciobanului, in primul rand, ca arma, dar si ca sprijin.
Casa mocaneasca
  De la acest termen avem derivate si expresii ca: mocofan, mocartan, mocait, avand sens peiorativ. Prin analogie, moaca a ajuns sa insemne metaforic "mutra" ("a lovi la moaca"inseamna a da la cap; "esti moaca" inseamna "esti prost ca bata").
   Cu timpul, prin migratia naturala si interferenta de populatie "granita" dintre locuitorii Apusenilor s-a sters, astfel ca azi toti sunt ... moti.
Casa mocaneasca



                                  LEGENDE DIN TARA MOTILOR.





          Legenda MARGAII.
  Cu ocazia unui targ ce avuse loc la Lupsa, se facuse de tineri o frumoasa hora pe marginea Ariesului in apropierea de stanca ce se cheama Margaia. Cu totii jucau si chiuiau, numai doua fete, ambele imbracate foarte frumos nu voiau sa joace cu nimeni zicand ca isi asteapta iubitii, desi au fost cerute mult de tinerii feciori. Au si venit doi feciori asa de frumosi, imbracati frumos si cu pinteni si asa jucau de frumos de nu aveau soata pe lume si dupa ce or jucat ficioreste le-o placut la fete. Acestia le-o zis la fete sa se duca cu ei si s-or invoit si acestia au inceput sa se invarta pe sub mana si sa strige :"hai fartate tot mai sus" si or ridicat cu ele din joc tot invartindu-le pe sub mana pana in "Masa Margaii". Cand or ajuns li s-a deschis o usa si or intrat cu ele in "masa" (stanca se cheama Masa Margaii) si dupa ce s-o inchis iara usa, dar la una dintre ee i-a ramas zadia si se uitau oamenii cum o bate vantu. De nu se invoiau sa-i petreaca nu le puteau duce. Dar si fetele de atuncea s-or invatat minte de nu mai stau de vorba cu ficiori necunoscuti oricat de frumosi ar fi ei. dar nici zmei nu mai indraznesc sa vie, pentru ca feciorii ingrijesc fetele si nu le lasa, ca in Lupsa totdeauna ai gasit feciori care nici de doi zmei nu le pasa. Fetele umblau pe camp dara acasa nu puteau veni. Una fiind mai isteata il tot intreba pe zmeu:" Aceasta buruiana de ce ii buna, dar asta, si tot asa si incepe sa-i dezvaluie secretele si cand a aflat tot a venit aducand cu ea leacul "iarba creata, dumbravnic si busuioc". Iute masa o fiert buruienile si s-a spalat si zmeul n-a mai avut putere s-o duca.
 


        Legenda Olasiilor.


       Se spune ca in vremuri de demult la poalele unei stanci, pe jumatate impadurita din apropierea satului Margaia, Rabulescu a inceput sa are pentru grau de primavara. La popasul de pranz taranul si fiica ce-l ajuta la lucru intr-o poiana din varful muntelui un olos (urias) care isi si trimite fiica sa vada ce viermi scormonesc pamantul. Ajunge fiica olosului la locul de odihna al plugarului si nici una nici doua ca ia in poala fata, taranul si boii cu plug cu tot si ii duce la tatal sau in poiana din varful muntelui. Vazandu-i uriasul "olas" ii intreaba: "ce-mi scormoniti pamantul viermisorilor?"; la care plugarul raspunde ca nu scormoneste pamantul ci ara pentru a semana grau de primavara. Olosul porunceste fetei sa ia cu grija plugarul, fata boii su plugul si sa-i duca de unde i-a adus zicand: duceti-va si de acum inainte voi sa fiti stapani pentru totdeauna pe pamantul acesta pe care il lucrati. Fata uriasului duce plugarul la marginea ogorului. Uriasul si fata s-au transformat intr-o stanca uriasa care poarta numele de "Olos".



                        LEGENDA DETUNETEI

      Una dintre legendele Detunatei spune ca in timpuri indepartate cand se luptau pentru domnie si stapanirea acestui pamant uriasii cu zanele, mai marele uriasilor avea un fecior foarte puternic si caruia ii placea sa se lupte cu ursi si cu bouri (bour= taur sălbatic, care trăia odinioară și în țara noastră, socotit strămoșul direct al vitelor mari cornute). Odata innoptat prin padure se culca sub o sarma de brad. Cand luna-si asterne lumina in timpul noptii, feciorul este trezit de vocea calda si suava a unei zane careia tatal ii jurase moarte. De acum inainte pe feciorul uriasului nimic nu-l mai poate impaca, singurul dor pe care-l avea era sa plece in codru sa-si vada frumoasa zana care-i devenise iubita. intr-o buna zi tatyal sau il urmareste si-si feciorul chiar in bratele zanei. Atunci uriasul strapunse fata cu sabia, in clipa urmatoare cazu si el ucis de pumnalul fiului sau. Deodata tunetele si traznetele cerului cuprinsera muntii si vaile, pamantul se despica si inghiti pe cei doi indragostiti pentru totdeauna in timp ce limbile de foc trimise din adancuri impietrira parintele ucigas si pe ceilalti uriasi, facandu-i stana de piatra care se vad si azi si care se cheama "Detunate".
   

            O LEGENDA DE PE MUNTELE GAINA


      Candva, in vremurile de care nu-si mai aminteste nimeni, nici un batran al satelor, varful Muntelui gaina era impodobit cu un palat stralucitor in care locuia o zana buna. Si zana avea o gaina care in fiecare zi oua trei oua de aur. si, cum avea zana suflet bun, fiecare pereche de tineri casatoriti primea in dar un ou de aur. Intr-o buna zi, insa, trei moti dintr-un sat de la poalele muntelui, indemnati de saracie, s-au hotarat sa fure gaina. Cu mare viclesug, imbracandu-se in haine femeiesti, dandu-se nevoiase din partea locului, au reusit sa patrunda in palat, sa fure gaina si un cos cu oua de aur. Au iesit din palat si s-au pierdut in padurile care-l inconjoara. gaina a inceput sa cotcodaceasca. Paznicii au dat alarma, sufland in tulnice. Ceata de calareti care s-au luat dupa rapitori nu i-a mai gasit insa. Cosul cu oua de aur s-a varsat si ouale s-au rostogolit de pe creasta muntelui pana in valea Ariesului, al carui prundis, de atunci, este presarat cu aur. Gaina a fost inchisa intr-o pestera, in muntii din apropiere, care de atunci ascund in maruntaiele lor aur. Si zana cea buna, suparata, a poruncit sa fie daramat palatul si s-a mutat pe alt munte. Degeaba urca astazi fetele si feciorii pana in varful muntelui, nimeni nu le mai imparte oua de aur.

     O alta legenda care circula in folclor despre Muntele Gaina este urmatoarea:
   Demult, tare demult, pe vremea cand se lucrau minele de aur din Munti Bihariei, se afla pe acele locuri o gaina de aur care facea oua de aur intr-un cuib aflat pe Muntele Gaina. Nesemuit de frumoasa era gaina aceea. Vidrenii, locuitorii satelor de la poalele muntelui, satui de saracie, ademeniti de ouale de aur, au hotarat sa fure gaina, s-o duca in satul lor, sa-i faca o casa pe masura, s-o sileasca sa faca oua de aur doar pentru ei. S-au ales cei mai vrednici  barbati si au inceput sa urce muntele. gaina cu pene de aur i-a vazut si a fugit din calea lor. Si-a luat zborul si nu s-a oprit decat pe dealul Cetatii de la Rosia Montana, imbogatindu-l cu aur, pe el si pe ceilalti munti din jur. Motii din Vidra au fost blestemati sa-si vada padurile in care au trait si pana atunci. Minele din Muntii Bihariei au saracit, s-au inchis, aurul lor stramutandu-se cu gaina odata la Rosia Montana. Muntele unde isi avusese cuib gaina cu pene de aur a fost botezat Muntele Gaina. Si mai spune legenda ca aceea gaina era chiar valva minelor, adica zana si de aceea n-au putut sa o prinda barbatii din Vidra.
 


     LEGENDA NEGRILESEI

      O pasare maiastra care vine numai odata in acesti munti, pentru a vesti marile sarbatori  de cantec si joc. venita foarte de demultea a poposit in poiana Negrilesei pentru a se odihni dupa atata amar de drum, zburand. Niste pastori din fata locului, in jurul focului de cetini pe cand clocotea caldarusa (diminutiv al lui caldare,  care este un vas mare, rotund, prevăzut cu o toartă la partea superioara, de obicei de aramă, în care se păstrează sau se fierbe apă) povesteau acele povesti cu voinici uriasi si zane mandre. Un cioban mai batran a vazut pasarea maiastra si prin sunet de tulnic a chemat camarazii sa o prinda, sa-si impodobeasca palariile cu penele ei. Pasarea maiastra fiind franta de oboseala, asteapta pana se apropie pastorii cand ea le-a spus cu gari omenesc si intelept:
      -Stiu ca vreti sa-mi luati viata pentru penele mele cu care sa va impdobiti. De mi-ti cruta viata  va voi umple poieniile cu aceste pene si-n fiecare an vor rsari mai frumos pentru voi; incat copiii, nepotii si stranepotii vostri vor avea cat vor trai acesti munti podoaba penelor mele. Auzind aceasta minune feciorii au lasat in libertate pasarea maiastra care a zburat spre Muntele Gaina, iar de atunci pana acum in Poiana Narciselor de la Negrileasa cresc frumoasele narcise care dezmiarda cu farmecul lor oamenii acestor pamanturi.



   INIMA LUI HOREA


  Atat istoria universala, cat si a poporului nostru, din nefericire, cunosc multe cazuri de tradare, toate reprobabile, toate infierate cu cel mai adanc dispret nu numai de catre contemporani, ci si de posteritate. Tradatorii, ingeneral, chiar daca s-au bucurat, la inceput, de oarecare satisfactii materiale, n-au putut beneficia, in nici un caz, de consideratia nimanui, nici din partea celor  care au suferit si nici din a celor pe care i-au vandut. Ba, din contra, au fost striviti de batjocura si a unora si a altora. Dar cea mai neinduratoare a fost opinia publica, care a stiut sa surprinda deosebit de sugestiv, in legende, implicatiile morale ale acestui act care nu are cum sa-si gaseasca justificare pentru conduita umana normala.
    O astfel de povestire, cu un profund talc, legata de prinderea lui Horea si Closca, s-a nascut tocmai pe meleagurile unde s-a produs tragicul eveniment. Se stie ca la sfarsitul rascoalei de la 1784, 14 decembrie, Horea isi dizolva oastea, lasand oamenii sa se imprastie pe la casele lor. El se retrage spre Raul Mare, apoi, petrecut de vreo suta de oameni devotati, ajunge in satul sau, de unde ,impreuna cu Closca, se afunda in munti. S-au ascuns in padurea Scorusului din muntii Gilaului, unde izolati de lume intr-un loc bine ales, aveau de gand sa stea toata iarna, pentru ca in primavara viitoare sa ridice din nou taranimea in lupta.
  Ispititi de cei trei sute de galbeni, pe care autoritatiile i-au pus pe capul corifeilor (persoană cu rol conducător într-un domeniu de activitate; fruntaș, căpetenie) dar si unele rabufniri personale, padurarul Anton Melzer din Abrud si cativa gornici, cu oamenii lor de incredere, intre care si cativa consatenii si chiar neamuri de ale lui Horea, au reusit ca, in 27 decembrie 1874, sa-i prinda si sa-i predea armatei.
   Legati in lanturi. Horia si Closca au fost dusi , in zi de iarna aspra, la Abrud, apoi la Alba iulia, unde in 28 februarie 1785 au fost trasi pe roata. Primindu-si rasplata, tradatorii s-au intors la casele lor si , din banii primiti, si-au cumparat bucate, din care au dat sa-si faca paine. cand femeia celei mai apropiate rude a lui Horea a scos painea din cuptor si a incercat sa o franga pentru a-si servi fadin aceasta a tasnit un suvoi de sange, caci in mijlocul ei se afla o inima. Era inima lui Horea, a neamului lor.
     Nici tradatorii lui Crisan n-au scapat de judecata implacabila a spiritului de dreptate al poporului. Dupa cum bine se cunoaste, despartit de cei doi tovarasi, Crisanstatea ascuns in codrii dintre Lupsa si Mogos, ori umbla prin satele din jur imbracat in haine de cercesator, pentru a nu fi recunoscut. Pe urmele lui au fost trimisi soldati. Intre cei care l-au prins, la 30 ianuarie 1785 au fost popa Moise din Carpinis, insotit de noua ortaci de-a sai si alti cativa oameni din Geamana si Vinta. Despre acestia din urma se spune ca, impreuna cu intreg neamul lor, au avut de suferit: unii s-au spanjurat, altii au innebunit, unora li s-au prapadit sotiile si bunurile, le-au fost traznite surile, altora li s-au nascut copii schilozi, orbi, surzi, muti, ologi; insotindu-i peste tot, pentru totdeauna, piaza rea.
      Interesant ni se pare si cazul lui Ursu Uibaru, alt fruntas al rascoalei, prins de Iosif Adamonivici, care, in 19 noiembrie 1784, citea unui grup mare de romani ordinul de pacificare dat de imparat. Intrucat a cerut ca toti sa-si descopere capetele intr-un moment atat de solemn, iar Uibaru a refuzat spunand ca este capitan in oastea lui Horea, protopopul a propus multimii sa se imparta in doua: cei care il urmeaza si ceilalti. Fiind mai multi primii, le cere sa-l prinda pe uibaru si sa-l lege, impreuna cu cativa lupseni care-i insoteau. Pentru fapta lor, protopopul a primit o medalie si 30 de galbeni. Insa gestul a fost comentat de popa Avram Tarmonea, Popa Ioan, Popa Ioan Popovici, care sustin ca au fost prinsi de oamenii din Campeni singuri, cand Uibaru ar fi trecut cu complicii sai lupseni, prin Campeni. Intrucat e vorba de bani, se mai gasesc si altii: Popa ioan din Bucium si Popa Nicolae din Abrud-Sat, pentru care se gasesc noi martori mincinosi ce adeveresc meritele celor doi.
      Cert este ca poporul nostru a stigmatizat lipsa de buna credinta sub orice forma s-ar fi manifestat si a stiut sa cinsteasca asa cum se cuvine frumusetea morala, nobletea sufleteasca, spiritul de sacrificiu si daruirea pentru interesele obstii, sprijinul dezinteresat acordat celor in suferinta, dreptatea, cinstea, certitudinea, cerand ca, in orice imprejurari, sa fim oameni de omenie.

In urmatoarele poze este prezentata o casa care a ramas in istorie din cauza evenimentelor care au avut loc in interiorul ei, si anume:
   - in aceasta casa s-a pus la cale tradarea si prinderea lui Hoaria Si Closca in decembrie 1784
   -in subsolul acestei case au fost tinuti in lanturi Horea si Closca in noaptea de anul nou (1784-85) iar in zorii zilei au fost excortati la Alba-Iulia.



  Placa de comemorare pentru eroii, martirii si luptatorii Rascoalei de la 1784, in frunte cu HOREA, CLOSCA si CRISAN.


Chipul Lui Horea sculptat intr-o tulpina de frasin. Aceasta lucrare se gaseste la Caminul Cultural din Albac.



Am gasit o poza dar nu avea nici o descriere, despre ce reprezinta, totusi arata interesant:). eu cred ca este o masca traditionala......










































































































































































































































































































  


















Niciun comentariu: